Author: No One
•sâmbătă, martie 10, 2018
Simt nevoia sa "inchid" acest blog. E in moarte clinica de ceva timp. Si eu sunt. Spun aceleasi lucruri. There is no story.

M-am gandit de mai multe ori de-a lungul timpului sa-l inchid, sa-l sterg, sa il transform in altceva (fictiune).

Intr-un fel imi omor propriul copil. Poate ma omor si pe mine. Nu stiu cum o sa ma simt dupa ce nu voi mai scrie aici. Daca o sa simt golul, un gol, sau o sa ma simt eliberat.

Poate e timpul sa rup legatura cu trecutul pe care el il personifica. Start new. Maybe the same new bullshit, who knows.

Am trecut in ghilimele inchid pentru ca nu il voi pune privat, nici nu il voi sterge. Va ramane asa cum il vedeti. Cat va tine bloggerul sau internetul el va fi aici. N-ar fi singurul ramas asa. Anyway, singura diferenta e ca nu voi scrie. Si ma voi tine de promisiune.

I need a change. Even if a small and insignificant one.

If a tree falls in a forest and no one is around to hear it, does it make a sound?
 
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 26, 2018
E un frig afara... jezzz. Ger. Am fost rasfatati.

Am pus The Motans. Si hai sa dam drumul la cuvinte...

Intai de toate, imi pun cenusa in cap. Nu ca sa indulcesc fata. Nu-mi place sa fiu dezamagitor. Adevarul e daca nu am motivatie nu fac acel ceva. Uit, las pe mai tarziu. Nu e o scuza, e o explicatie.

Cu cate lucruri am descumpanit-o? Probabil cu mai multe. Stiu ca vin si momentele astea. Nu ma pot abtine, cum zicea. Cum ziceam. Ce pot sa fac? Doar sa merg mai departe si hope for the best. Si nu dezamagesc asa de mult incat sa pierd omul.

A crezut ca nu mi-a plecat. Mi-a placut, dar trebuie sa explic cum vine asta. Nu m-am dus acolo pentru festival. Daca ma duceam numai pentru festival, fara un om acolo, nu ma duceam. Nu as fi avut interes. Dar asta nu inseamna ca nu mi-a placut. Nu stiu cum sa explic mai bine. M-am simtit bine. Tocmai pentru ca era acolo cu mine. Singur m-as fi simtit ca musca in lapte (ce fac eu aici?). Iti dai seama ca esti singur cand nu esti cu nimeni. Sunt obisnuit sa stau singur printre oameni. Chiar e normal ptr mine. Asta ca sa explice de ce am stat lipit pe scaun la party :))) Sunt obisnuit asa. Asa sunt. Cu asta imbibat deja in oase si piele.

Apoi m-am dus ptr ca voiam sa demonstrez (si sa ii demonstrez - ptr ca simteam ca credea ca evit sa o fac) ca pot sa ma duc acolo. Si m-am dus. Am luat minivans ptr ca stiam ca imi va fi mai usor drumul asa, ca il voi suporta mai bine. De cand am avut atacul acela de panica in tren, sunt circumspect cum ma voi simti singur in tren. Mersul cu masina imi linistete mintea. Prefer locul, coltul ala din autobuz, minivan, micribuz, masina, unde sunt separat de toti. In tren simt ca sunt nas in nas cu toti. Nu am agorafobie. Plus ca se opreste. Rupe ritmul. In masina nu e asa.

Si eram curios sa vad Craiova. Orasul ala departe pe care nu cred ca l-am vazut vreodata in viata asta. Poate am trecut cu ai mei prin el, cand eram mic. Cand mergeam cu masina. Cand taica-miu traia. El era omul cu masina.

Deci nu m-am dus pentru festival true, m-am dus sa vad omul de acolo.

Am incercat sa imi inchipui ce o sa fac cand o vad. O sa o pup pe obraji? O sa ii dai mana? O sa fiu timid si nu o sa pot sa o privesc in ochi la inceput? M-a luat prin surprindere si m-a strans in brate. Strans tare, din suflet. O silueta subtire, in negru. Cu basca-caciula (?). Frenchy. La inceput era o emotie asa intre noi. Ca doi oameni care se vad prima oara si nu stiu cum sa se comporte unul cu altul. M-am temut ca nu o sa stiu ce sa zic, ca o sa fie tacere. Am trecut intersectia. Nu se uita la mine. Drept in fatza. Dreapta. Cu gesturi accentuate. Nici ea nu stia exact cum sa fie. Cred ca eu m-am debarsat primul de stare. Sau poate ea. Vrei glumitze prostute? Sunt omul tau.

Nu va fac un tur al Craiovei. Eu sunt un omul al imaginilor. Cu asta raman. Cu pereti pictati. Cu strada din dale din partea veche a orasului. Cu fatade de licee. Si statui cu personaje stand. Cu locul unde a stat Patricia. Cu un bloc de sticla. Cu biserici. Ilie, Dumitru, o gagica, sf Treime. Cu autobuzul vechi. Cu statia de autobuz. Cu vitrina restaurantului cu mobila veche. Cu pizzerii care fac parte din trecut. Cu teatrul. Cu prefectura veche si frumoasa. Cu biserica catolica si scaunul de rugaciune. Si telefonul, cica vechi (nu le mai tii minte pe alea comuniste inseamna, cu monedele si roata). Cu cinema-ul. Si treapta din mall. Si teresa lipsa, impluta de panouri. Cu parcul englez cu placuta "toilets" la toaleta. Si, daca nu ma insel, domurile alea din vegetatie in mijloc. Cu filarmonica, cu chipurile de compozitori, unii stiuti, multi altii uitati. Cu banca in care ne privim in geam. Cu rimel in forma de turn eiffel. Nu ma intreba strada sau zona. Nu le stiu. Nu le retin. Nu ma intereseaza sa le stiu. Toate sunt undeva in orasul acela. Eu sunt omul imaginilor. Asta tin minte. Si micile momente.

Mergeam si se baga in mine. Nu avea directia dreapta :))) Stiu oameni de astia. Care te bag in perete :))) Tine de caracterul lor dominator. Cred ca mi-a bagat si un cot in coaste. Eu nu ating oamenii pentru ca nu vreau sa le intru in spatiul personal. Parca mi-e "teama" sa deranjez, sa nu depasesc o limita cu ei. Bine cu ea nu e o problema desi zic asta pentru ca eram shy in asta, to touch her. Cu altii, necunoscuti. nu imi place sa fiu atins prea friendly. Instrusivi. Gotta trust the person cred. To be used to him/her. Presupun ca asta e.

M-a luat de brat. Ceea ce mi-a placut. Gestul de apropiere. Rar cred ca am tinut o tipa de brat (explicatia mai sus). Desi la sf nu a mai vrut. M-am gandit ca poate s-a saturat de mine, de vorbaria mea, ma plictisesti omule. Acum ma gandesc ca poate se gandea la foto. Sau o durea bratul :)))

Stiu, vorbesc mult si gol. Bufon asa. Cu glumitze. Dau senzatia ca sunt empty. Ma prostesc. Dar prefer sa ma prostesc. Sa fiu serios, am fost. De ce as vrea sa mai fiu? Cred ca i-am dat senzatia generala ca sunt un dufus. Din conversatii, din tot. Descumpanita. Unde ti-e intelectul amice? L-am lasat in urma :P Nu imi folosea la nimic. Prefer sa dorm toata ziua si sa nu ies din pat. Vezi, despre asta vorbesc :P , parca o aud. Poate nu am scuza. Si poate nu o sa ma schimb. Daca sunt "condamnat" la asta, fie asa. Prefer sa ma prostesc. Asta inseamna ca ma simt bine. You have bigger problems than only that, zice. Yup, am. Dar parca nu mai vreau sa fac nimic sa schimb ceva. Doar sa las sa vina cum vine. Si sa ma duca unde ma voi duce. Control nu am. Poate lipsa de control ma va duce unde controlul nu m-a dus.

Nu cumva ti-ai adus prezervativele (corectie, a ei, "inelele"; daca nu stiti ce vreau sa zic, imi pare rau, nu o sa zic :P)? Nu m-am abtinut si i-am zis ca da. Si am facut cateva cringeuri mentale de atunci :)))) Nici acum nu ma pot abtine sa nu zic asta. Nu voiam sa le aduc. Stiam ca le aduc degeaba. Dar logica cucului, ca daca o sa imi faca observatie ca nu le-am luat :))) off cringy. N-as fi facut ceva in sensul asta. "Stiu ca nu ai fi facut asta" parca asa mi-a zis Gladiola mai demult. Mi-a ramas in minte. In ideea ca nu ai curajul sa o faci (sa ma dau la ea), deci stiu ca nu o vei face. Stiu ca esti asa de previzibil, asa de jos. Revenind, probabil de aia nu s-a apropiat de blocul unde eram. Ca cine stie ce idei imi vin :))) As fi fost cuminte (personal space, ca am si zic mai sus). Deci cred ca Gladiola avea dreptate. Si la modul flatant, clar.

Am avut retineri sa ma duc in seara aia la festival. Because ppl si party. Not my world. Dar mi-am zis, why not? Let's do this. Let see how it goes (desi stiam cam cum va fi, ma stiu). Eram curios sa vad oamenii de care imi povestise. Se vedea ca voia sa fie la party si nu la showul de dinainte. Restless. Eu eram invers. Lasa sa fie showul ala, ptr ca ma stiam ca o sa stau pe scaun la party. Nu stiam sa dansez, si chiar daca stiam, sunt timid social. Dar m-am simtit relaxat, ok, chiar daca nu am facut nimic. Nu ma simteam apasat cum ma simt de obicei, prin alte parti, la o nunta sau chestie de asta. Am privit oamenii cum danseaza si nu am murit de ciuda ca nu ma potrivesc in decor. Cred ca am lasat impresia ca nu mi-a placut. Cum s-a simtit?, ii zicea prietena ei. Intreaba-l. Poate nu ne-a placut :))) Nu ma stiti, that is all. A fost bine, no worries. Am cascat, da :))) Dar eu casc cand sunt obosit. Am zis sa plec pe la doua pentru ca atarnam prea mult asa acolo nefacand nimic. Incepeam sa fiu constient de mine. Stiam ca nu o sa ma misc de pe scaun. M-am gandit ca mai bine o las sa se distreze fara sa se mai gandeasca la mine. Asa sunt eu, nescos in lume :P

Trebuie sa ma duc la dans in curand. Imi place chipul solistului de la The Motans.

Asta e adevarul. Ma duc pentru tine. Nu conteaza evenimentul. Mi-e indiferent. Asta nu inseamna ca o sa mor de plictiseala. Pentru ca imi place sa ies din casa si to go places. Singur nu as face-o. Dar nici nu vreau sa fiu ca un copil de care sa ai grija. Inteleg asta. Asa ca ma mai ia limba pe dinainte si zic "hei", vrei sa vin si eu?" :))). Am zis ca nu mai fac asa. Ca te las sa alegi cand vrei sa mai stam la o sueta. Daca mai vrei. Dar mai ma ia vorba pe dinainte.

Nu sunt indragostit de tine. Stiu ca iti place altceva. I don't go there. Cu cat trece timpul devin, intern, mai aproape de un prieten si mai putin un tip potential indragostit. In primele luni era cumva altfel. Ptr ca nah, ai chestii pe care le caut. Da, stiu, vii la pachet si cu dark stuff (si nu realizez bine cum e asta, stiu). Ce vreau sa zic e ca nu vreau sa pic in ideea "ahh, inca unu care o sa se indragosteasca" si sa nu mai vrei sa mai tii legatura cu mine. Mi-am dat seama bine ce iti place, ce cauti si e de ajuns. Ti-am zis ca in timp am inceput sa te inteleg si sa te vad si ca om, nu numai ca femeie. Sunt de parere ca mult barbati intai vad femeia si apoi omul (daca il mai vad).

Imi place melodia asta. Canta bine tipul. Moldovenii astia au talent.

Dintr-un minut in altul o sa ma cheme sa mergem la dans. Asa ca trebuie sa inchid aici. NU mai stiu cand o sa mai scriu. Fara promisiuni.

Vara cu Jimi Hendrix, toamna cu Miles Davis
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, ianuarie 21, 2018
People come and go. Si acum mi-a venit in minte ca de fiecare cand intalnesc pe cineva nou, vb de persoane de o importanta mai mare decat cunostinte, ma pregatesc din start ptr (probabila) plecare a lor. To avoid a less painful feeling I guess.

In general fetele, mai acum femeile, care ma plac nu sunt eu exact atras. M-am mai gandit eu la asta si ma gandesc si acum. Nu e vorba ca sunt atras de hard to get. Din contra, nu imi plac care fac pe hard to get. Imi place to get it going. Din 2-3 conversatii sa se simta chimia. Cam atat imi trebuie sa stiu. Nu, nu e hard to get. Ci caut o anumita incisivitate. Nu stiu cum sa zic. Sunt un tip, zic eu, romantic, dar nu foarte. Nu imi plac femeile prea feminine. Cele care folosesc dragoste in loc de sex de exemplu. Nu e nimic rau cu asta. Dar prefer mai incisive, mai .. nu stiu. Daca imi place parul scurt cam iti dai seama ca si prefer personalitati mai putin feminine. In general cele ce ma plac sunt mai la locul lor, ca mine :)) Viseaza la casatorie, copii, chestii romantice. Fairy tales. But I am not a fairy tale. Nu sunt rau, the bad wolf, dar caut o stanca ca sprijin, ptr viata mea asa acum e si cum sunt si eu, si nu o perna, care e nice n fluffy dar nu ce caut. Nu e ceva constient either. I just know. Ironia e asta. Ca cele ce ma plac probabil sunt atrase tocmai de firea mea nice, care e pe bune (nu o fake it), de stabilitatea mea ca persoana, de warmest cred. Cred. Cine stie, poate sunt atrase de altceva. I am "husband material" pana la urma. Genul ala de barbat, ca idee. Desi ca sot, daca m-as casatori acum, nu as avea exp necesara sa fac sa mearga lucrurile. Not husband material ca actual husband ci ca personalitate, fire etc. Oamenii cand se uita la mine, exact genul acesta de femei le vad ptr mine. Nu caut bad girls. Stiu ca nu o sa le fac fatza. Ceva intre cred. Altceva. Nu stiu acum in cuvinte. Stiu cand vad.

Oricum la mine problema ca nefiind social intalnesc greu femei cu care sa am ceva chimie. Si mai greu cineva despre care sa simt ca asta cautam. Asa ca sunt suspendat cumva ciudat asa. As putea sa "profit" de cele care ma plac. Dar nu vreau sa fiu acel barbat. Sa ma prefac ca atractia mea e la fel ca a ei. E hurtful. Pe mine m-ar rani asta. Pe de alta parte cele care se apropie sunt far and between. Nici nu cred ca pot innumara pe degetele unei maini. Stiu sigur de fapt :)) Si sa fie atrase de mine, si mai putin.

Mai am bafta sa fie si departe de mine. Sa fie tot timpul o distanta fizica. Dar asta vine si ca nu sunt social.

In alta ordine de idei, I never had a friend this close. Cineva cu care sa vorbesc zilnic. Sa nu ma critice sau sa ma judece (poate sa o faca, faptul ca nu o zice e ok by me). Care sa nu se supere din orice fleac. Care sa fie detasata. Desi simt I annoy her sometimes. Cateodata e prea detasata, prea absorbita de propria persoana :))) But it is ok. She is fair and a good friend. Chiar mi-a adus o calitate de viata, psihica, mai buna. Less sad and depressed. De cand tot vb cu ea I feel better in my life (desi progresele mele ca om sunt incete :)) dar nu ma gandesc asa, stiu ca lucrurile vin in ritmul, si cumva cred ca stie si ea, presupun). She is not perfect, flawed (desi daca o intrebati pe ea o sa zica ce e perfecta), but she fits. Like a cat. If it fits, it sits. No sexual innuendo meant :P Bine, nu pot sa nu remarc ca e femeie :)) dar incerc intai sa o vad ca un prieten, si apoi ca femeie. Observ si la mine, cred ca e si la altii, ca e usor sa vad o femeie ca pe o femeie intai, apoi ca om. Gen tits, ass, sex, love interest, someone to protect, mother etc. Asta e problema noastra ca barbati. Dar bat campii. Da. m-am gandit si asa la ea. Dar incerc sa fiu a friend first. Am ajuns sa o inteleg cu timpul, to see the human, beyond the woman. Ai niste revelatii interesante. Nu life turning, dar interesante nonetheless. Simti ca intelegi chestiile altfel. Si da, m-am gandit ca intr-o zi poate va fi gone si ea. Nu vreau dar viata e viata, totul e posibil. Poate se vor raci lucrurile (nu vreau, dar am trecut prin my fair share din astea), poate va pleca departe, poate altceva. Oricum va fi nu ma voi opune ca un dihor mort in mijlocul drumului. Si nici nu ma voi oftica prosteste (bot o sa fac). E drumul ei. Destinul ei. Oriunde va fi, sper ca va fi bine. Daca va fi aici, va fi aici, daca va pleca din viata mea, i got to let her go. Dar sa nu ii ziceti asta ei. E for this blog only, Nu vreau sa o influentez in nici un fel. Her freedom is her freedom, asta conteaza. Asta e ce pot face eu catre ea.

Recunosc ca as vrea sa gasesc intr-o relatie dinamica pe care o am cu ea. A devenit un etalon :))  Sau va deveni. Imi ocupa un gol anume. Asta voiam sa zic la inceputul paragrafului trecut. Cand ziceam ca imi ridica calitatea vietii. The friend part din gol. Era rezervat ptr o iubita. Acum e impartit. O parte e ocupat de ea. Cealalta e inca incolo. Cum va fi acolo, cu cine, daca va fi cu cineva, nu stiu. Sincer nici ma intereseaza asa mult acum. Prefer a friend fatza de o iubita. Un prieten e ceva parca mai stabil, mai acolo. Love comes and goes. A friend listens to your bullshit, o iubita well... vrea romante si basme cred.

Cu sex ma duc la escorte :))) Yup. Ati citit bine. Deal with it. E part of me somehow. Ma rog, sorta. Not exactly normal life here. Ar tb sa ma duc mai des totusi, ca m-am dus rar :)))

Tin minte ca voiam sa scriu la finele anului trecut sau la inceputul acestuia ceva rezolutii. Mi-a fost lene, am tot amanat, asa ca asta e prima postare pe anul asta. As vrea sa scriu saptamanal (una postare pe wk). As vrea sa incep si un alt blog cu fictiune (tot asa una pe wk) :)) Dar nah, eu is lenos, asa ca nu stiu.

Gata. Ca tot ma uit pe alte pagini sau vb cu M ca nu ma mai uit aici. Termin aici.

ps: probabil ca sunt greseli de scriere. Tin minte ca verificam postarile de 2-3 ori inainte sa le public. Acum... I don't care :P Si ma simt mai bine asa :))

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 27, 2017
Ma deranjeaza de fiecare data cand nu ma inteleg cu cineva cu care vreau sa ma inteleg. Acum sunt dupa un astfel de moment si nu pot sa nu ma gandesc.

Suntem oameni. Eu, ea, voi. Cu defecte, flaws, chichite, chestii, cum vreti sa le numiti. Si inteleg. Nici eu nu duc lipsa de ele. Si stiu ca si ale mele fac la lucrurile sa fie... not easy, sa zicem. De exemplu maica-mea e suparata pe mine ca nu m-am dus la cumparaturi sambata ptr ca mi-a fost lene. Si mi-a fost. Asta e adevarul. Si trebuia sa ma duc si nu m-am dus. E marti (miercuri de fapt) si tot e suparata. Bine, acum e perioada aia de cine cedeaza primul. Si I am not good at this. Nu imi place sa cedez. Parca omoara o parte din minte. De fapt nu vreau sa fiu ala care intotdeauna va ceda. The soft one. Acela care daca a cedat azi, atunci va ceda si maine si tot asa. Nu e vb de a ceda in sine (imi calc pe inima si o fac daca e nevoie) dar mi-e teama sa nu devina o obisnuita, ca celalalt sa profite de asta (constient sau inconstient). E o teama veche ptr ca am fost pus intotdeauna in situatii de a ceda. Ma deranjeaza. Ptr ca am fost intotdeauna cel mic, copilul, ala care nu stie ce zice, sau care nu are voie sa comenteze. Dar cu oameni cu care vreau sa ma inteleg o situatie ca asta e naspa. Ca feeling, ca stare. Ptr ca alternativa ar fi sa ma incapatanez si sa nu cedez. Sa las totul sa se duca doar ptr atat.

Am deviat putin. Constat cu tristete ca nu e persoana cu care sa nu ai intelegeri, momente de tensiuni. Banuiesc ca conteaza cum poti sa treci peste asta, dar si cum celalalt o face. Cum se ajunge din nou la intelegere, la zambet, la momente bune. Mi-ar dori sa nu fie neintelegeri. Sa fie totul perfect. Stiu ca e utopic. Dar ma intristeaza gandul ca va fi tot timpul a struggle, cu oricine. Ca voi trece prin mom de astea over and over again. Kinda hurts, you know? It's not like I feel good about it. De fapt ma simt invers. Prost, trist.

I care too much about her even if i don't want to give in. Abia ce a fost din nou pe mess si i-am scris. Off. Stau pana diseara, to cool off and satisfy my pride, si ii scriu. Si daca sunt a fool, asa sa fie. Poate scrie mai devreme. Adica poate cedeaza ea.

Being human among humans is complicated. It should be easy. Text book. But it is not. Never is.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, octombrie 26, 2017
Imi traiesc tristetile in tacere apasat de propriile-mi neajunsuri.

Scriu acum pentru ca sunt trist. Si pentru ca s-a lasat tacerea peste mine.

Stiu, sunt nu stiu cum si nu stiu ce. Sunt prea multe. Nu mai vreau sa stiu.

Orice sfarsit e si un esec. Al meu adica. Nu vreau sa fie un sfarsit dar odata spus ceva, odata ajuns intr-o stare, nu stiu cum sa-i zic, un moment de tensiune, dupa ce ai trecut linia, nu mai poti pretinde ca va fi ca inainte. Eu nu pot. Nu am putut niciodata. Se lipeste de mine. Si probabil se lipeste de cealalta persoana.

Mi-am invatat lectia acestui "nu va mai fi ca inainte". I-am zis mai demult ca ptr mine e dureros cand ajung aici pentru ca intotdeuna dupa punctul asta totul se dizolva. Cel putin asa mi se intampla. ea mi-a zis ceva asemanator.

I'm flawed, too flawed sa imi iau apararea. Nu o zic ca o scuza, am avut motivele mele pentru tensiunea acumulata. Dar stiindu-ma flawed nu pot pretinde ca I am not at fault. Nici nu ma mai pot apara. Cannon meat pentru alticineva in situatia asta.

I am proud. Poate stupid. Am momente de astea cand vreau sa cedeze celalalt. Pentru ca vreau sa am asigurarea... pentru ca nu vreau sa creez un precedent. Sa par slab. Sa cedez primul. E foarte aiurea asta pentru mine. Pentru ca pentru mine a ceda e a pierde, a fi weak si a da posibilitatea ca o persoana sa se foloseasca de asta.

I got stuck with some lyrics in my head. Ma doare capul pentru ca nu am mancat azi dupa-amiaza.

No more I love you's, (The language) is leaving me in silence.

Popped in my head. Apoi am cautat cantecul sa il ascult.

Saraca Sissy. Imi pare rau. Am ramas cu latratul ei de frica dupa ce a fost lovita de masina. Pentru o zi am fost gropar. I-am pus jucaria langa, in gropa.

Moartea imi da un sentiment de imi pare rau. Stiu ca asa imi ziceam si dupa moartea lui taica-miu. Imi pare rau pentru ca nu doresc nimanui moartea. "Imi pare rau" pentru ca a murit.

Moartea e o eliberare numai pentru cel ce moare. Restul ramanem cu sentimentul ca suntem muritori. Si cine stie cand si mai ales cum vom muri.

Mi se duce durerea de cap pana-n spate. De la un ochi.

I am not in a good mood. I can't be in a good mood acum.

Trebuie sa ma intorc la singuratate? Stiu cum e. Imi imaginez ca asa voi fi toata viata. Intr-un apartament. Si ma gandesc ca imi voi gasi linistea asa. Ca ma voi impaca cu situatia.

Mi-e greu sa vad altceva.

Nu am chef de Tinder, de Facebook, de chat cu altii, de dating. Simt ca vreau sa putrezesc in singuratate. Nothing romantic about it John.

Lumea vorbeste, traieste, pe langa mine si eu stau in tacere. Tot ce simt e tacere.

Offf. Ca si asa oftez des. Sau o sa incep sa oftez din nou. Ca pentru un timp parca nu am mai oftat.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 14, 2017
Dear diary, revin la tine ca la un fost iubit. Love and hate relationship. Ma rog, din partea mea. Tu stai tot timpul aici, tacut.

In fiecare noapte mintea-mi scrie postari. Ma adresez cuiva, unui om sau unui public. Daca s-ar inregistra ce "scriu", atunci as scrie in fiecare zi.

Mai am putin si fac 33 de ani. Nu imi vine sa cred.

E 3 a.m. apropo.

Cica e stream of conciousness.

De 8 ani si ceva e blogul asta. Si viata mea s-a schimbat, si totusi a ramas la fel. E mai bine. Din punct de vedere financiar. Probabol mai mai maturizat. Gandesc altfel. Dar sunt la fel :))

Imi simt degetele subtiri.

Fraze Paragrafe care nu isi termin ideea. Asa scriu. E intotdeauna mai mult de scris decat scriu intr-un paragraf.

Dar sar la altceva.

Unde eram? Nu stiu ce e in fatza mea la fel cum nu stiam nici acum 8 ani si ceva. Bine, nesiguranta e ma mica. Dar nu vad sa fie asa cum vreau imi doresc. Pare de neatins. Viata altuia.

Scriu stiind ca nu mai am un public. Am avut aici. Dar am renuntat la el. Credeam ca nu pot scrie fara el. Si iata-ma fiind, de cativa ani, obisnuit cu ideea. Scriu... Pentru un public care nu exista. Alcatuit din mine si cine mai pica pe aici (din cine stie ce cautari pe google). Daca mai pica cineva aici :)) Obscuritatea am ales-o deliberat. Motivele se gasesc in alte postari trecute. Nu le mai scriu, ptr ca am tendinta de a repeta.

Ar trebui sa scriu mai des. ?. Nefiind un public nici motivatia nu mai e. Eu stiu deja textul. Scriu in fiecare zi in mintea mea.

Dar e si cum zicea Jo. Oare unde o fi? Jo zicea, facand referire la ea, ma intreba de fapt "daca vei mai scrie aici cand vei gasi persoana aceea". Un soi de the one. Well, am gasit-o, sort of, desi nu on the romantic side. Nu mai sunt alone. There is someone I talk to every day. Fills that void. Si deci nu mai simt nevoia (a se intelege motivatia) sa scriu aici.

Nu mai scriu aici din singuratate. Scriu acum de exemplu pentru a reveni la acest blog, former lover, desi cine stie (la cum sunt eu) cand voi mai scrie. Nu sunt constant in a-mi... writer's block. Nu am constanta.

A trecut atat de mult timp. Am pornit singur aici, si am ajuns singur aici. Nu regret. simt ca acum sunt mai liber, neapasat de "ce vor zice cei ce citesc aici". Desi, recunosc, cand scriu in mintea mea si ma gandesc daca sa scriu aici, in acele momente de suferinta, de furtuna launtrica, ma gandesc din nou la "ce vor zice cei ce citesc aici"".

Pentru ca ce vreau eu sa scriu (pe langa faptul ca e acelasi old shit, over and over again) arata un om anormal. Nu nebun sau tacanit, ci care nu traieste o normalitate. Normal is overrated, parca aud. Ati inteles gresit atunci ce am vrut sa scriu. Normal is what you do. Things that I should do. What i do, or don't do, e in afara spectrului unei vieti normale.

O viata normala e o viata implinita.

Cateodata ma gandesc ca daca reusesc sa am un job care sa-mi confere o anumita libertate de a fi (acum lucrez la stat) si un anumit nivel de trai, plus o casa a mea (simbolizand o anumita independenta), atunci this is something I can be satisfied with. I can live like this. And I can. Restul nu mai conteaza. This could be enough.

Dar bine, e a half life, an imcomplete life. But it's something I can be sure of. Ceva realizabil. De restul nu stiu. Asa a fost intotdeauna, stau si ma gandesc acum.

I don't see myself with a complete life. Nu ca nu as vrea. Ci pur si simplu nu pot sa cred ca pot avea asta. Pare pentru altcineva.

E o anumita... E cumva ciudat, dar intr-un mod placut, sa vorbesti in neant. Cum fac acum. Fara sa stiu ca e cineva on the other side. As far as I know as putea sa fiu singurul aici. Un blog pierdut in vastul www. Cine stie, poate intr-o zi, peste decenii (:P), cineva va da peste acest blog si il va citi cap coada (oare cati ani de blog scris vor fi?) si legand astfel cu o ata fiecare postare ca intr-o poveste spusa de un strain pe parcursul atator ani. Poate se va propaga, fiind citit de tot mai multi oameni. Sau poate nu. Poate va ramane un blog uitat intr-un server undeva. Unu si zero. Cine stie.

Singura constanta e insusi blogul asta. Ptr ca el e aici, si va fi in continuare. Probabil pana se va sterge serverul iar platforma blogger nu va mai exista. Sau invers.

I guess this is my footprint :P

Ma bag in pat in speranta ca voi adormi la un moment dat. Uneori nu e vb ca nu pot sa dorm, ci nu vreau sa dorm. Alteori "scriu" in minte si nu pot sa dorm. Sau mi-am dat peste cap orele de somn/culcare.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, septembrie 07, 2017
Nu vreau sa imi cer scuze ptr viata mea. Oricum ar fi ea. Stiu ca e nemultumitoare. Ptr altii, ptr ca mie nu-mi mai pasa.

Si totusi, cumva, indirect, ajung in situatia de a o face. Ptr ca e vina mea. Zicand anumite lucruri despre mine, eventual repetandu-le, ajung sa creez o impresie despre mine.

M-am lovit de mai multe ori de asta. Chiar si cu blogul asta. Dupa un timp aveam senzatia unui label, a unei impresii deja facute. Deloc flatanta. Asa ca nu am mai scris like I used to. Am inchis si comentariile. Si am facut-o ca sa pot sa mai scriu.

Ce am scris in stg sus nu e intamplator. Ptr ca mi-am zis. Scriu sau nu scriu. Chiar daca e the same stupid shit.

Ptr ca ma stiu. Simt nevoia sa zic chestiile astea, chiar daca impresia creata e "daunatoare" ptr mine. Nu ma pot abtine sa nu le zic. Sa le pun pe tapet si sa zic in felul asta "asa sunt". Si nu imi place sa nu zic, sa creez un anume "mister", sa dau bine si sa creez prin asta o impresie buna. Ptr ca ala is not the real me. E un "me" photoshopat.

Dar lucrurile nu functioneaza asa. Oamenii, inclusiv eu, sunt guvernati de impresii si labels. Ce arati, ala esti. Chiar daca nu esti tu cu totul.

Si asta o resimt cel mai acut cu femeile. Ptr ca aici nu tb sa fiu "me", ci the best "me". Sa dau bine, sa creez o impresie buna. Si i'm sick of that. Stiu, that's how things roll. Nu pretind altceva. Dar in "nebunia" mea eu nu sunt genul to roll cum sunt regulile. Nu, nu sunt un rebel, ci doar nu-mi place sa ma conformez cand simt otherwise. Oricat de gresit e.

Deci, stiu deja, stiu ca nu voi respecta regula, chiar daca tb sa o respect. Sau o sa o fac dar cu nemultumire, ca un medicament amar pe care sa-l iau sa fie bine. Voi zice in continuare prostii despre mine. In continuare voi lasa o impresie. Si in continuare nu imi va conveni. Si voi stii la fel ca e din vina mea impresia creata.

Sa arati bine, e sa zici mai putin despre tine. Ca intr-o vitrina. Sa arati the best parts. Dar cum am zis deja nu cred ca nu voi respecta regula asta vreodata. Ptr ca nu imi place. Ptr ca ceva drives me not to do that.

|
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, mai 25, 2017
Femeile sunt "reci", sa stiti.

Nu ma refer la sentimente, ci la lipsa lor de actiuni. La stare lor de intotdeauna in asteptare. La pasivitatea lor aproape cronica. Incearca sa comunici cu o femeie si vezi in ce vid te duce, de parca ramai singur intr-o camera. Ma rog, probabil au ele motivele lor. Desi uneori simt, poate subiectiv, ca e mult bullshit. Femeile sunt bullshiteri, nu every single time, 24/7, dar destul incat sa le zic ca sunt asa.

Sunt moody, spre trist. Am ramas uitandu-ma in gol in Carrefour azi. Did she get tired of me? Am insistat oare prea mult sa ne intalnim? Stiu ca voi incerca sa nu mai aduc subiectul asta. Probabil nu o voi intalni niciodata. Acum is a matter of cat vor dura discutiile noastre. Eu vreau sa mai dureze. Sper doar ca ea sa nu isi piarta entuziasmul. Din experienta mea stiu ca se va termina si asta la un moment dat. Si asta ma intristeaza. Imi pare rau ca e asa. Nu e ca si cum as fi prima data in situatia asta. Si pasivitatea lor nu ajuta cu nimic.

Ma deranjeaza si rinichiul drept. La analize a iesit ca e frecvent oxalat de calciu in urina. Am mai avut nisip la rinichi. Dureri mari de cateva ori (nu in the recent past). Ma jeneaza din cand in cand. O sa ma duc la control, ca sa am si eu o frectie la picior de lemn. Ca asa e la doctor.

Vreau sa ma joc ceva pe PC. Ca sa-mi ia mintea de la lucruri. Dar e matusi-mea calare pe el acum. Da, stiu, first world problem, stupide. Astept.

ps: cum zicea Ray LaMontagne... "Are we stranger now?"

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 19, 2017
Stiu, suna cliseistic. Dar cateodata simt ca asa este. Am zile in care daca as lasa toata tristetea sa tasneasca din mine, daca as incepe sa vb de ce ma doare si nu m-as opri, v-ati ineca in ea. Nu ati stii unde sa va duceti ca sa va distantati mai repede de mine.

E naspa ca eu nu am luxul sa ma descarc. Pentru ca nu am cui si nici nu cred ca e cineva capabil to take it. Sa nu mai zic daca repet faza asta din cand in cand.

Cineva m-a scos din lista ei de fb ca vai doamne nu poate sa fie inconjurata de oameni care sunt downeri (era o lista mai mare, dar simplist eu cred ca aici ma incadrez). Ii stricam feng shui-ul. O inteleg totusi. Nimanui nu-i place sa i se strica buna dispozitie de cei ca mine. Nici mie :)) Dar tot imi vine sa zic un "fuck you".

Am izolat blogul asta ca sa pot sa ma descarc, printre altele. M-am saturat sa le stric altora buna dispozitie si sa-i exasperez cu ce scriu.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 17, 2017
Am un soi de "ghinion" in sensul ca de cateva ori pana acum am dat de femei interesante, cu care as fi vrut sa fiu, dar lor le plac alt fel de barbati. Nu e ca nu ma plac, ci nu se vad intr-o relatie cu mine. Which sucks. Sau evita sa intre intr-una cu mine. Which again sucks.

Cum e acum. Vb cu o ea si chiar imi place, personalitatea, umorul, siguranta, felul de a fi. Si of course e genul care nu m-ar vedea ca un iubit. Tocmai fiind asa ca personalitate (adica puternica), cauta altceva decat cum sunt eu (ceva sa o egaleze sau sa o depaseasca).

Imi plac conversatiile cu ea. Si ei ii plac. Dar stiu ca cel mai probabil nu am nicio sansa la mai mult de atat. Din fericire I am old enough to detach myself. Ma rog, oarecum. E varsta adica.

Nu am avut fantezii cu ea. Si asta e un semn ca ma tin oarecum detasat. Cand ele apar atunci stiu ca I am really hooked.

Vreau sa continuam sa vb. Si da, poate imi va da o sansa, dar nu sunt asa increzator in asta. Si chiar daca, nu stiu daca o va lasa sa fie de durata.

Vreau sa tin legatura cu ea ptr ca rar intalnesc femei asa ca ea. Si nu voi insista sau voi face avansuri. Sper sa fiu cool about it. Sper ca varsta sa ma ajute. Nu vreau sa fiu tipul care se tine dupa ea ca poate poate. E stupid, si nu duce nicaieri. Voi vedea ce va fi. Oricum faptul ca stiu ma detaseaza cumva, si e bine. Ce va fi, voi face fata mai bine.

Numai ca e pacat. Mi-as dori o iubita ca ea. Dar asta e. Oricat vom tine legatura voi incerca sa ma bucur de ea si sa nu o stric cu prostii (cum ar fi facut un 20 yo me de ex).

ps: nu sunt atras ptr ca nu poate fi cu mine (nu am chestia asta specifica), doar se nimereste, cateodata, sa dau peste femei care sunt pe acolo pe langa ce caut, dar evident personalitatea lor cere altceva.